|
Ce s-o fi ales de
obiceiul nascut din nevoie turistica, de a lua masa ca la iarba verde pe
Pont des Arts? Fara indoiala politia a avut un cuvant greu, desi cred eu ca
nu deranjau pe nimeni. Cred ca de fapt s-a generat o reala problema de
acces, nu a trecatorilor, (acestora li s-a lasat intotdeauna loc) dar din
pricina celor care nu mai gaseau loc sa se aseze ca sa ia masa si ei.
Petreceri, aniversari, o mica Europa pestrita dar cu oameni identici, si
podul care se inconvoia sub greutatea multimii surescitate de aceasta noua
experienta. Printre scandurile de lemn venea un aer rece de la raul ce
sticlea pe dedesubt. Din cand in cand lumina intensa a unui bateau mouche
perfora podul si masa de turisti de pe vas se holba in sus in fata acestei
neasteptate dovezi ca nu au facut inca tot ce se putea la Paris, si jurau
ca a doua zi vor veni cu vin si friptura fix aici. In zare se vede marea
biserica si sirul de vapoare-restaurant care detesta aceasta initiativa
care le ia clientii. Apus de soare spectaculos deasupra Conciergeriei si a
muzeului Orsay, puncte vii in memoria turistica, de la care inca ii dor picioarele
pe toti.
Aici am vrut sa facem o donatie, mai precis un tirbuson si un desfacator de bere, legate zdravan cu o sfoara de structura podului si mai departe a Parisului in general. Donatia nu putea sa ramana anonima ci trebuia insotita de o inscriptie: De la Madi si Florin, iubitori de arta. Acest mecenat nu a avut final, noi avand mereu nevoie de acele obiecte, apoi risipindu-ne pe alte drumuri europene, dupa care cutia de timp in care se afla "masa pe Pont Des Arts" s-a inchis.
|
